spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSprijin financiar pentru mamele cu posibilități materiale reduse

Sprijin financiar pentru mamele cu posibilități materiale reduse

În urma unui proiect inițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, mamele care nu au posibilități materiale ar putea beneficia de un ajutor în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare nou născut. Acest sprijin se va acorda în primele trei luni de la naştere.

Potrivit propunerii, sprijinul financiar va consta în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut și va fi susţinut din fonduri europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) şi va putea acoperi achiziţia de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare şi medicale pentru mamă şi copil.

La Botoșani, aproape două treimi dintre beneficiarii de indemnizații pentru creșterea copilului primesc suma minimă, respectiv 1.250 de lei pe lună, în timp ce doar câteva mame primesc cuantumul maxim, respectiv 8.500 de lei lunar.

Condiții pentru a beneficia de acest ajutor

Pentru a putea beneficia de sprijinul financiar, mamele cu posibilități materiale reduse trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Astfel, cele care vor primi tichete în primele trei luni de la naștere sunt mamelor cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat acordat, mamelor din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, mamelor care se află în situație de risc (exemplu: persoanele cu dizabilități). De asemenea, vor primi ajutor și mamele aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, violenței domestice, persoane dependente, etc.) și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (exemplu – fără locuință) și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți emise nu vor permite retragerea de numerar sau preschimbarea în numerar, ci vor putea fi folosite doar în magazinele care comercializează produse pentru îngrijirea nou-născuților.

Pentru a putea intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...