spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTTânără anchetată penal după un accident la beție. S-a izbit cu mașina...

Tânără anchetată penal după un accident la beție. S-a izbit cu mașina într-un stâlp

O tânără din comuna Păltiniș s-a izbit cu mașina într-un stâlp, după ce a urcat beată criță la volan. Accidentul a avut loc luni, pe 2 august a.c., pe strada Școlii din orașul Darabani, și s-a soldat numai cu pagube materiale. În schimb, tânără s-a ales cu un dosar penal.

Aflat la volanul unui autoturism, tânăra de 27 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă ușoară, iar mașina a ieșit de pe carosabil și s-a izbit în stâlpul din beton. În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă tânăra a scăpat teafără și nevătămată.

Anunțați despre producerea accidentului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au ajuns la fața locului și, întrucât dinspre tânără se simțea un miros de băuturi alcoolice, agenții rutieri au testat-o cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Condusă la spital pentru stabilirea alcoolemiei, tânără a fost acuzată de conducere sub influența alcoolului, iar la finalul anchetei riscă să fie trimisă în judecată și să se aleagă cu o condamnare penală. Totodată, până la finalizarea cercetărilor, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, tânăra șoferiță neavând dreptul să mai urce la volan.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
45 %
4.3kmh
1 %
mar
18 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...