spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTaximetrişti lăsaţi fără bani de escroci

Taximetrişti lăsaţi fără bani de escroci

O grupare de escroci a făcut până acum mai multe victime în rândul taximetriștilor din Botoșani, printr-o metodă pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă. Fără a apela la violență, infractorii au determinat victimele să cedeze de bunăvoie sume mari de bani, care nu se știe dacă vor fi recuperate vreodată.

Potrivit polițiștilor, pentru a masca înșelăciunea, taximetriștii au fost solicitați inițial, prin apeluri telefonice venite din partea unor necunoscuți, pentru a efectua unele curse la primării din județ. Ulterior, apelanții solicitau și efectuarea unor depuneri în anumite conturi, cu promisiunea că toate serviciile vor fi decontate la final, inclusiv transportul. Crezând că vor face o faptă bună, taximetriștii au făcut plățile numai că, ajunși la adresele indicate, apelanții nu au mai putut fi contactați, iar taximetriștii nu și-au mai putut recupera sumele plătite pentru comisionul efectuat. Unii au rămas astfel cu pagube cuprinse între 900 și 2.300 de lei.

Toate aceste lucruri s-au petrecut în județ, în luna iulie a.c., și potrivit unor informații neoficiale, ar fi vorba de cel puțin șapte victime. Cu toate acestea, numai doi taximetriști din cei păcăliți au mers la poliție și au depus plângeri, ceilalți preferând să rămână cu paguba numai din dorința de a nu se afla cât de naivi au fost.

 „Sunt două cazuri aflate în lucru la structurile de Investigații Criminale. Cercetările se desfășoară <<in rem>>, sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, prejudiciul fiind în ambele cazuri de peste 2.000 de lei”, a declarat pentru „Monitorul de Botoșani” Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Pe baza chitanțelor prezentate de taximetriști, anchetatorii urmează să verifice acum unde au ajuns banii și dacă pot fi identificați beneficiarii acestor „servicii”. Chiar dacă escrocii vor fi găsiți, nimeni nu le poate garanta păgubașilor că vor putea să-și recupereze prejudiciile.

Escrocii se dau drept funcţionari publici

Escrocii se folosesc de cele mai multe ori ingeniozitate. De fiecare fată ei își atribuie calități nereale, încercând să păcălească victimele. Pentru ca impactul să fie garantat, ei se dau drept funcționari publici, procurori, polițiști, avocați, doctori, etc. Metodele diferă însă de la un caz la altul. Anul trecut, un tânăr din Răchiți a fost arestat preventiv, după mai multe țepe trase pe internet. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, Eduard N. posta prin intermediul unor rețele sociale diverse anunțuri privind vânzarea unor piese auto, negocia prețul cu potențialii clienți și cerea să i se vireze sumele aferente, după care nu mai livra marfa.

Alți trei indivizi au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune, după ce au păcălit mai multe persoane din județ prin metoda „Accidentul”. Escrocii sunau la persoanele vârstnice, pe telefonul fix, susțineau că rude apropiate au fost implicate în accidente și cereau bani pentru presupuse intervenții. Una dintre victime a fost păcălită cu 10.000 de lei, iar o alta cu 7.000 de euro. O altă metodă folosită de scroci și care a făcut ravagii în județ a fost metoda Ghiulul.

Țeparii veneau cu mașini înmatriculate în diverse state, se dădeau drept cetățeni străini și, sub pretextul că au rămas în pană de combustibil și au nevoie de bani, oferă la schimb un ghiul, despre care susțin că este din aur, dar în realitate era o tinichea.

Pentru a evita astfel de înșelăciuni, polițiștii recomandă:

  • Analizați cu atenție orice apel primit de la necunoscuți
  • Nu efectuați alimentarea unor conturi sau efectuarea unor plăți online solicitate de necunoscuți prin apeluri telefonice
  • Rețineți numerele de telefon de pe care ați fost apelați
  • Dacă sunteți victime ale unor astfel de infracțiuni sesizați imediat poliția la numărul de urgență 112, pentru a fi demarate investigațiile
Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...