sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTCA-ul de la Eltrans va fi decis de instanţă

CA-ul de la Eltrans va fi decis de instanţă

Peste aproximativ trei luni se va împlini un an de când societatea Eltrans nu are Consiliu de Administraţie. Deşi existenţa acestei structuri este legiferată prin ordonanţa privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, lupta politică de la nivelul deliberativului local a făcut ca până acum societatea de transport local să fie condusă doar de directorul general Victor Ivănescu.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Problema urmează a fi clarificată în instanţă

Pe 26 iulie, prefectul Dan Nechifor a promovat acţiune la instanţa de contencios administrativ de pe lângă Tribunalul Botoşani, solicitând anularea Hotărârii 120, adoptată de Consiliul Local Botoşani în şedinţa din 14 aprilie 2021, având ca obiect împuternicirea reprezentanţilor Municipiului Botoşani în Adunarea Generală a Acţionarilor a Eltrans, în vederea demarării procedurii de selecţie şi de numite a administratorilor provizorii. „Până la soluţionarea cauzei actul administrativ atacat, în speţă hotărârea CL 120 din 14 august 2021 este suspendat de drept. În acest context, vă solicităm să întrerupeţi orice act de executare până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului”, se arată în adresa trimisă Consiliului Municipal Botoşani.

Noi am cerut revocarea hotărârii şi cum acest lucru nu s-a întâmplat, ne-am adresat instanţei. Mai există o acţiune a primăriei prin care se solicită anularea procedurii de anul trecut (în baza căreia  au fost propuşi administratori de către firma care a făcut selecţia – n.r.). Acum sunt două procese. Vom vedea ce va decide instanţa”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Concurs organizat anul trecut

În septembrie anul trecut, s-a încheiat procedura de selecţie a noilor administratori ai Eltrans. Firma care a făcut selecţia a propus ca administratori să fie Carmen Achiţei, Victor Ivănescu, Cristian Hriţcu, Serghi Cracană şi Adrian Poclid. Primarul Cătălin Flutur nu a iniţiat un proiect de hotărâre, motivând că nu vrea să fie acuzat că a forţat numirea acestora, la încheierea mandatului lui. Au urmat câteva luni în care a tot fost amânată numirea membrilor CA.

Primarul Cosmin Andrei şi Consiliul Local s-au adresat instanţei.  „Invocăm faptul că acest drept de selecţie al CL s-a exprimat prin lipsa acordării unui vot. Asta înseamnă că nu am fost de acord cu administratorii propuşi de expertul independent”, a spus Cosmin Andrei. În primă fază, s-a judecat solicitarea de suspendare a aplicării acelei proceduri de selecţie, proces pierdut de municipalitate. A rămas pe rol procesul prin care se cere anularea procedurii, un prim termen urmând să aibă loc pe 27 septembrie.

Pe 14 aprilie 2021, social democraţii, cu sprijinul consilierilor USR, au reuşit să numească un CA provizoriu, din care fac parte Cătălin Pădurariu, Vasile Ciocan, Elena Paula Cojocariu Berenţan, Ana Meda Florea şi Simion Drelciuc. Motivaţia lor a fost aceea că administratorii propuşi de expertul independent nu au fost validaţi în CL.

Situaţie fără precedent în administraţia publică locală

Eltrans nu are Consiliu de Administraţie din octombrie 2020, situaţie fără precedent în administraţia publică locală.

Este greu pentru că mergem pe bugetul de anul trecut şi nu putem face investiţii. Bugetul societăţii trebuia aprobat în termen de 45 de zile de la aprobarea bugetului municipiului pe acest an”, a mai spus Victor Ivănescu.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...