spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTAccident din cauza neatenției. S-a izbit cu mașina într-un tub din beton

Accident din cauza neatenției. S-a izbit cu mașina într-un tub din beton

Un tânăr din județul Suceava a ajuns la spital, în urma unui accident care a avut loc pe drumul național 29D în apropiere de Ionășeni (Trușești). Totul s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni (n.r. – 8 spre 9 august a.c.), când tânărul de 31 de ani conducea un autoturism pe drumul care face legătura dintre Botoșani și Ștefănești, pe ruta ocolitoare din cauza lucrărilor de modernizare. La intrarea în Ionășeni, suceveanul a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina s-a izbit într-un tub din beton tub din beton aflat în șanțul de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, șoferul s-a ales cu mai multe leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La locul accidentului au ajuns și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care au declanșat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs coliziunea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
39 %
5.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...