spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCopii ţinuţi singuri în spital din cauza lipsei de spaţiu

Copii ţinuţi singuri în spital din cauza lipsei de spaţiu

Ministerul Sănătăţii a aprobat luni un nou regulament care prevede faptul că părinții infectați cu virusul SARS-CoV-2 pot fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor care au acelaşi diagnostic.

„În situaţia în care evoluţia copilului este favorabilă şi este posibilă externarea acestuia, dar însoţitorul copilului necesită în continuare asistenţă medicală spitalicească, medicul curant al însoţitorului împreună cu şeful de secţie au obligaţia de a organiza transferul acestuia pe o secţie de adulţi, în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare, sau, într-o altă unitate sanitară”, a anunțat Ministerul Sănătății.

La Botoşani, însă, aceste prevederi nu pot fi aplicate din cauza lipsei de spaţiu. Astfel, şi aşa înghesuiţi la Secţia de Boli Infecţioase, copiii nu ar putea fi însoţiţi de părinţi din cauza numărului redus de paturi de acolo. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani a decis ca şi în secţia de pe Bulevardul Mihai Eminescu să fie trataţi copii cu Covid, însă cazurile foarte grave, situaţie în care este puţin probabil ca părinţii să fie şi ei prezenţi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...