spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTExcelenţa în educaţie şi parteneriatul instituţional - premiate cu prilejul Zilei Educaţiei...

Excelenţa în educaţie şi parteneriatul instituţional – premiate cu prilejul Zilei Educaţiei (video)

Ziua Mondială a Educaţiei a fost marcată la Botoşani printr-o serie de manifestări organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, pentru a evidenţia proiectele deosebite, parteneriatul instituţional şi profesorii de 10.

Sărbătoarea a debutat cu o festivitate la care au fost prezenţi prefectul Dan Nechifor, Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Valentin Rău, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Sorin Luca, directorul Casei Corpului Didactic, Cristian-Iulian Boariu, inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, reprezentanţi ai altor instituţii, inspectori şcolari, directori de şcoli.

Astăzi este Ziua Educației, zi pe care o marcăm împreună cu oficialități de seamă. Am mari emoții, deși am organizat de multe ori această zi a educației. Anul acesta este o zi mai deosebită pentru noi, pentru că avem în fața noastră copii extrem de talentați de la Liceul Nicolae Iorga, care vor intona Imnul de Stat al României într-o variantă originală pe care ulterior domnul profesor Palade ne-o va dona pentru a fi utilizată la toate activitățile educaționale din județul Botoșani, dar și la toate manifestările oficiale”, a declarat Ada Macovei, inspector școlar general.

Corul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, coordonat de profesorul Laurenţiu Palade a interpretat Imnul naţional. A urmat Imnul Liceului Pedagogic, un dar muzical pentru toate cadrele didactice botoşănene.

Premii pentru dascălii de 10

Profesorul Laurențiu Palade a primit din partea conducerii IŞJ placheta „Profesor de nota 10”. Aceeaşi plachetă a fost acordată şi profesorului Talida Grunzac, de la Colegiul Naţional „AT Laurian”, pentru că a donat o lucrare ce este de astăzi sigla IŞJ, care va fi folosită pe toate documentele oficiale ale instituţiei.

Oficialii prezenţi au primit plachete care atestă statutul de „partener educaţional de încredere”. „Fără parteneri educaționali nimic nu se poate înfăptui. Misiunea IȘJ din acest an și din planul managerial este: școli curate, școli sigure, școli performante. Desigur că toate lucrurile acestea trebuie să le îndeplinească profesorii cărora, iată, le aducem astăzi un omagiu, dar și toți ceilalți angajați din sistemul de educație, dar și din celelalte instituții”, a precizat Ada Macovei.

A urmat premierea profesorilor Creatori de Educație şi Gala Proiectelor Educaționale Internaționale și premierea acestora. Au fost prezentate modele de bune practici, Școli  pilot în cadrul proiectului transfrontalier România – Republica  Moldova – ”Together for a  better educational integration of children with special educational need”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...