spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTEmoţii pentru profesorii care vor să fie directori - Vineri vor susţine...

Emoţii pentru profesorii care vor să fie directori – Vineri vor susţine proba scrisă

Pe 15 octombrie, cadrele didactice participante la concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar vor susţine proba scrisă. Circa 60% dintre itemi vor viza capacitățile cognitive și de leadership, circa 20% competențele de management, iar restul vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.

Candidaţii vor intra în săli în intervalul orar 9:00 – 9:30. Proba scrisă va începe la ora 10:00.

Sănătate și mult succes tuturor colegilor, candidați dar și organizatori, evaluatori, supraveghetori, observatori, informaticieni, personal auxiliar sau nedidactic! Mulțumiri, în avans, pentru sprijin și colaborare, tuturor partenerilor noștri educaționali!”, a transmis Ada Macovei, inspector şcolar general.

Actuala criză sanitară impune o sesiune specială a probei scrise

Pentru a asigura participarea la proba scrisă şi a candidaţilor confirmaţi cu Covid, conducerea Ministerului Educaţiei a decis să organizeze o sesiune specială a probei scrise. La această sesiune specială participă doar candidații care transmit comisiei județene până joi, 14 octombrie 2021, ora 16:30, o solicitare însoțită de raportul medical/decizia de carantinare, eliberată de Direcţia de Sănătate Publică, prin care aceștia sunt plasați în izolare/carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată. În cazul în care documentul nu poate fi eliberat până la data și ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15 – 25 octombrie, prezentarea sa constituind condiție obligatorie de participare la sesiunea specială.

Să respectăm măsurile de siguranță, de prevenire a îmbolnăvirii, precum și de transmitere a virusului. Să avem grijă de noi și de ceilalți! Educația contează, sănătatea primează!”, a mai declarat Ada Macovei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...