sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTMoarte cumplită în propria casă

Moarte cumplită în propria casă

Moarte cumplită pentru un bărbat din judeţ. În vârstă de 61 de ani, acesta a murit electrocutat la o priză din propria casă.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Incidentul a avut loc în seara zilei de sâmbătă. Bărbatul, din localitatea Guranda, comuna Durneşti, locuia de mai mulţi ani singur, iar în seara fatidică a pus în funcţiune un reşou electric pentru a încălzi o oală cu mâncare. Când a vrut să scoată ştecherul, însă, acesta a ieşit cu tot cu priză, iar bărbatul ar fi încercat să o pună la loc în perete. În acel moment, din greşeală, a atins partea din spate a prizei, fiind electrocutat pe loc.

Trupul neînsufleţit a fost descoperit de un vecin, alarmat că lumina în casă încă era aprinsă, deşi era aproape de miezul nopţii. Acesta a mers la uşa bărbatului, dar cum nimeni nu a răspuns, s-a uitat pe geam, văzându-l pe acesta căzut lângă priză, cu mâna încă pe fire. În acest context localnicul a sunat la serviciul 112, iar la faţa locului s-au deplasat cadre medicale şi poliţişti.

Electricitate oprită în localitate  

Intervenţia medicală a fost  posibilă doar după ce electricitatea în sat a fost întreruptă de cei de la E.ON, însă bărbatul era deja decedat de mult timp. „Din păcate nu s-a mai putut face nimic. Pacientul prezenta deja rigiditate, semn că decesul survenise cu mai mult timp în urmă”, a precizat medicul Bogdan Ursu, managerul interimar al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani

Cazul a fost preluat de poliţie, care a demarat o anchetă.

Pompierii botoşăneni duc o campanie pentru prevenirea unor astfel de accidente şi prezintă riscurile lucrului cu improvizaţii la instalaţiile electrice sau intervenţii asupra acestora. „Verificarea instalaţiei electrice trebuie făcută periodic, cu personal autorizat. Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat”, a precizat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...