joi, mai 1, 2025
AcasăLocal BTProiecte depuse la AFIR de către trei grupuri de producători din județ

Proiecte depuse la AFIR de către trei grupuri de producători din județ

Trei grupuri de producători din județ, înființate anul acesta, au depus proiecte în sesiunea de finanțare prin intermediul submăsurii 9.1 – ”Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020)”, derulată prin AFIR.

“Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaştere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranşe anuale, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I – 10%, Anul II – 8%,-Anul III – 6%, Anul IV – 5%,Anul V – 4%”, au transmis reprezentanții DAJ Botoșani.

Prin submăsura 9.1 pot obține finanţare grupurile de producători din sectorul agricol care sunt recunoscute oficial de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) înainte de solicitarea sprijinului. La nivelul județului, cu sprijinul DAJ Botoșani, anul acesta, au fost recunoscute trei grupuri de producători, două pentru grupa de produse cereale și plante oleaginoase și unul pentru lapte și produse lactate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.4 ° C
11.1 °
9.4 °
82 %
2.1kmh
16 %
J
24 °
vin
20 °
S
26 °
D
25 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...