spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTProiecte depuse la AFIR de către trei grupuri de producători din județ

Proiecte depuse la AFIR de către trei grupuri de producători din județ

Trei grupuri de producători din județ, înființate anul acesta, au depus proiecte în sesiunea de finanțare prin intermediul submăsurii 9.1 – ”Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020)”, derulată prin AFIR.

„Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaştere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranşe anuale, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I – 10%, Anul II – 8%,-Anul III – 6%, Anul IV – 5%,Anul V – 4%”, au transmis reprezentanții DAJ Botoșani.

Prin submăsura 9.1 pot obține finanţare grupurile de producători din sectorul agricol care sunt recunoscute oficial de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) înainte de solicitarea sprijinului. La nivelul județului, cu sprijinul DAJ Botoșani, anul acesta, au fost recunoscute trei grupuri de producători, două pentru grupa de produse cereale și plante oleaginoase și unul pentru lapte și produse lactate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
61 %
2.4kmh
1 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...