marți, februarie 11, 2025
AcasăLocal BTTeribilist „liniștit” de polițiști cu un dosar penal și o amendă

Teribilist „liniștit” de polițiști cu un dosar penal și o amendă

Un teribilist s-a ales cu un dosar penal, dar și cu o amendă, după o întâlnire cu polițiștii. În vârstă de 19 ani, tânărul, de loc din comuna Prăjeni, a plecat marți (n.r. – 2 noiembrie a.c.) la drum cu un autoturism, cu toate că nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Aventura lui nu a durat prea mult pentru că, pe traseu, el a fost oprit pentru control de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi. Luat la verificări, tânărul a recunoscut că nu deține permis de conducere și a fost dat jos imediat de la volan.

Mai mult de atât, întrucât autoturismul pe care îl conducea avea aplicate folii pe dispozitivele de iluminare și semnalizare, polițiștii l-au amendat cu 1.000 de lei și i-au reținut inclusiv certificatul de înmatriculare al mașinii. Acuzat de conducere fără permis, teribilistul va fi trimis în fața magistraților, la finalul cercetărilor, și riscă să se aleagă cu o condamnare penală.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-6.1 ° C
-5.4 °
-6.1 °
89 %
0.4kmh
46 %
mar
1 °
mie
2 °
joi
4 °
vin
5 °
sâm
0 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când e mai aglomerat, e permis și acest gen de parcare.

EDITORIAL

Este foarte probabil ca amploarea pe care a luat-o scandalul Nordis, care însumează atât de multe infracțiuni încât acoperă pagini întregi din Codul Penal,...

EPIGRAMA ZILEI

La Solitaire, de bună seamă Sunt reguli de necontestat : Nu pui băiatul peste damă Și nici ... popa peste băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...