vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTDoliu în PSD Botoşani - Florentin Pietraru a trecut la cele veşnice

Doliu în PSD Botoşani – Florentin Pietraru a trecut la cele veşnice

Social democraţii botoşăneni sunt în doliu. Florentin Pietraru, fost consilier judeţean şi municipal PSD, a trecut la cele veşnice.

Potrivit liderilor PSD, Florentin Pietraru a fost un om dedicat politicii de stânga, care-și susținea punctele de vedere cu calm și echilibru.

De profesie inginer chimist, Florentin Pietraru și-a început cariera la Combinatul de Îngrășăminte chimice Piatra Neamț. Apoi a fost directorul general al Întreprinderii de Articole tehnice din cauciuc Botoşani.

Florentin Pietraru a fost primarul municipiului Botoșani, în perioada ianuarie – noiembrie 1990. A mai lucrat ca șef serviciu în cadrul Consiliului Județean Botoșani și Direcției Județene de Drumuri și Poduri. Începând cu anul 2003, până la pensionare, a fost director general, respectiv director adjunct al societăţii Termica Botoșani.

Florentin Pietraru şi-a lăsat amprenta prin profesionalism în toate instituțiile în care a lucrat sau pe care le-a condus. În funcțiile pe care le-a deținut, primar și consilier municipal, consilier județean și președinte al Organizației Județene de Pensionari a PSD, a demonstrat mereu interesul față de oameni și cumpătare în decizii.

Transmitem sincere condoleanțe întregii familii și putere pentru a depăși aceste momente greu de îndurat! Îngerii să-i călăuzească viața de apoi, iar Bunul Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa!”, a transmis echipa PSD.

Familia a anunțat că Florentin Pietraru a fost depus la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, de pe Pietonalul Unirii.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.7 °
26.6 °
50 %
5.5kmh
0 %
vin
31 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...