miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTBărbat salvat miraculos după o cădere de la etaj (video)

Bărbat salvat miraculos după o cădere de la etaj (video)

Nu de puține ori s-a spus că bețivii au un Dumnezeu al lor, iar un bărbat din Botoșani ar putea fi mărturia vie a acestei zicale. În vârstă de 52 de ani, acesta a ajuns la spital în stare critică după ce a căzut de la etaj. Incidentul a avut loc la mijlocul lunii octombrie, când bărbatul, într-o avansată stare de ebrietate, a căzut printre balustradele de pe casa scării din blocul în care locuia. Zgomotul produs de impactul acestuia cu cimentul a alertat vecinii, care au sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. Bărbatul a fost transportat în stare critică la spital, fiind internat pe secția de reanimare, din cauza multiplelor traumatisme suferite.

„Pacientul a ajuns la spital cu un traumatism cranio facial, traumatism cranian, fractură complexă cu deplasare antebraț drept, fractură omoplat stâng, fractură de craniu, contuzie coloană vertebrală cervicală, fracturi costale, precum și fractură de corp vertebral. A fost internat cu prognostic rezervat”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Județean.

Ulterior, bărbatul a fost supus unei intervenții ortopedice, fiindu-i montate două plăci metalice și nu mai puțin de 11 șuruburi pentru a-i fixa două dintre oase.

La începutul lunii noiembrie, în ciuda previziunilor sumbre, acesta a fost externat, starea lui fiind una stabilă, în afara oricărui pericol.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
11.6 °
96 %
0.9kmh
100 %
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °
S
13 °
D
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit s-au făcut secții de votare pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar încă sunt în registrul electoral.

EDITORIAL

Când justiția începe să miroasă a tocmeală, ceva e profund stricat în sistemul care ar trebui să fie stâlpul dreptății într-o societate. Ultimul caz...

EPIGRAMA ZILEI

E ziua-n care Nu scot mașina din parcare Pentru că un neterminat De vreo trei ore m-a blocat...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...