spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTProcesiune organizată cu prilejul hramului Bisericii Vovidenia

Procesiune organizată cu prilejul hramului Bisericii Vovidenia

Biserica Vovidenia este în sărbătoare. Mâine, 20 noiembrie, începând cu ora 16:00, va avea loc Procesiunea cu Sfintele Moaşte aflate spre închinare în Biserica Vovidenia. Biserica are în patrimoniu părticele din moaştele sfinţilor Ecaterina, Efrem cel Nou, Ioan Rusul, Sfântului Ierarh Ignatie, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi un fragment din Sfânta Cruce. După procesiunea care va avea loc pe străzile din jurul Bisericii Vovidenia, de la ora 17.00, vor fi oficiate Vecernia Mare și Litia.

Pe 21 noiembrie, de marea sărbătoare Intrarea Maicii Domnului în Biserică, hramul Bisericii Vovidenia, programul liturgic va începe la ora 7:00, cu Acatistul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, urmat de  Utrenie, Sfânta Liturghie și Pomenirea ctitorilor, slujitorilor și enoriașilor adormiți ai Bisericii. Tot pe 21 noiembrie, începând cu ora 17:00, vor fi oficiate Vecernia și Acatistul Sfântului Ioan Rusul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
18.2 °
45 %
4.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...