spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTWeekend cu spectacole la Teatrul "Mihai Eminescu"

Weekend cu spectacole la Teatrul „Mihai Eminescu”

Și în acest sfârșit de săptămână botoșănenii sunt invitați la două spectacole puse în scenă de actorii Teatrului „Mihai Eminescu”. Astfel, sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 18.00, va putea fi vizionată piesa „CASTING…CASTING…CASTING..”

Textul aparține profesorului Lucian Băleanu, regia artistică și coloana sonoră lui Alexandru Vasilache, coregrafia Victoriei Bucun, iar scenografia lui Mihai pastramagiu. Din distribuția piesei face parte actrița Ela Nistor.

„Noi trecem toată viața printr-un casting fără de sfârșit! Iar uneori avem parte de câteva castinguri în fiecare zi. Fiecare dialog este, de fapt, un casting. Orice întâlnire dintre doi tineri este tot un casting. Toți dăm casting după casting pentru a avea o viață mai bună, mai liniștită… Mereu încercăm să convingem pe cineva. Sunt – dialogurile respective – probe, concursuri pe care, iată, le numim castinguri (…), transmit reprezentanții instituției.

Duminică, „WATCH DOGS” – „Câini de pază”

Duminică, de la ora 18.00, la Casa Tineretului, botoșănenii vor putea viziona piesa „WATCH DOGS” – „CÂINI DE PAZĂ”. Testul aparține lui Lucian Băleanu, regia artistică lui Alexandru Vasilache, iar scenografia lui Mihai Pastramagiu.

Din distribuţie fac parte actorii Gheorghe Frunză, Răzvan Amitroaei, Sorin Ciofu și Gina Pătrașcu Zamfirache.

„Incinta unui aeroport. Un culoar lăuntric, interzis călătorilor. Nimic ieșit din comun. Un cotidian aproape dureros de banal și plictisitor. Și totuși… În acest spațiu al întâlnirilor și al despărțirilor se intersectează destine. Sunt niște întâlniri aparent ocazionale, nevinovate. Așa cum ni se întâmplă cu miile pe parcursul unei vieți și cărora nu le acordăm nici cea mai minimă atenție. Aceste atingeri ale sorții, însă, nu sunt deloc accidentale. Ele ne marchează existența. A noastră , a celor din preajma noastră, a tuturor celor cu care intrăm ulterior în contact”, a transmis profesorul Lucian Băleanu.

Pentru ambele spectacole biletele costă 30 de lei şi 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari. Acestea se găsesc la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00, dar și Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821. De asemenea, acestea pot fi cumpărate şi online de aici. 

„Intrarea se face pe baza certificatului verde și a dovezii trecerii prin boală, dar care nu au mai mult de 180 de zile”, au transmis reprezentanții instituției.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...