spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTradiţia colindatului în cete, reluată printr-o colaborare de suflet (video)

Tradiţia colindatului în cete, reluată printr-o colaborare de suflet (video)

Iustina Irimia Cenuşă, îndrăgita interpretă de muzică populară, alături de un grup de copii şi tineri, a pregătit pentru iubitorii de tradiţii un frumos colind, mai ales că, în ritualul pregătirilor pentru Crăciun, colindatul e la loc de cinste. În urma unei provocări în mediul online, ea a cunoscut copii minunați și au decis împreună să respecte tradiția colindatului în „cete de colindători” și să colinde împreună.

Este una dintre cele mai dragi colaborări pentru sufletul meu, întrucât nimic nu mă împlinește mai mult ca reușita unui proiect în echipă și a faptului că pot împărtăși din experiența mea celor care doresc acest lucru și, mai ales, să creez amintiri frumoase! Le mulțumesc, așadar, copiilor, dar și părinților lor pentru implicare și pentru susținerea pe care le-o arată!”, a declarat Iustina Irimia Cenuşă.

Artista a mulţumit şi celor care au făcut posibil materialul muzical:  Doru Crâșmăreanu (orchestrator), Marius Martinaș (inginer de sunet), Andrei Vrăsmaș (videograf). totodată, ea îi mulţumeşte Bunului Dumnezeu pentru ajutor în materializarea acestui proiect deosebit.

Prin colindul nostru, nădăjduim că veți gusta din bucuria veștii minunate a Nașterii Lui Hristos! Fie ca Iisus să se nască în sufletele noastre și să ni le umple de lumină, de senin și de iubire!. Sărbători binecuvântate!”, a mai transmis Iustina Irimia Cenuşă.

Din grupul de colindători fac parte: Nicoleta Muradu (Republica Moldova), Patricia Moldovan (Maramureș), Anna Maria Socea (Neamț), Ștefan Silviu Iftimi (Suceava), Iustina Pîtia, Maria Boampă, Maria Tucan, Denisa Tudoran, Maria Ionescu (Iaşi). Botoşaniul este reprezentat de: Andreea Mănuca, Anda Hârjoi, Beatrice Spiridon, Iustina Lipovanu, Denisa Măntăluță, Delia Ilie, Alessia Ungureanu, Andreea Macuc, Alexandra Hoidrag, Anastasia Ailoaie, Maria Băitănciuc, Sabina Stoian, Bianca Mihai, Georgiana Ștefănucă, Anastasia Niculea, Cosmina Maftei, Teodor Gireadă (fluier), Teodora Grumeza (vioară).

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...