sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTFemeie rănită în urma unui accident (video)

Femeie rănită în urma unui accident (video)

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Dracșani. Autoturismul în care aceasta se afla ca pasageră era condus de soţul ei, în vârstă de 65 de ani. Cei doi se îndreptau dinspre Copălău spre Dracşani, iar înt-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul volanului, maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit într-un cap de pod.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. „De la faţa locului am preluat o pacientă de 60 de ani, cu politraumatism prin accident rutier. A fost imobilizată şi stabilizată, după care transportată la Urgenţe pentru mai multe investigaţii”, a declarat Cristian Simionescu, medic în cadrul SJA.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Pompierii s-au asigurat că nu există riscul izbucnirii unui incendiu, deconectând bornele bateriei.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...