spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCurs de calificare pentru șomeri

Curs de calificare pentru șomeri

Persoanele care doresc să urmeze un curs de calificare/inițiere pentru a-şi putea găsi mai uşor un loc de muncă, au la dispoziție, în luna ianuarie, un curs organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea forței de muncă (AJOFM) Botoșani și Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților (CRFPA) Mureș.

Astfel, cei interesați se pot înscrie la cursul de mecanic auto. Una dintre condiţii este, însă, să aibă absolvit învățământul general obligatoriu. „Doritorii se pot înscrie până se ocupă toate locurile la sediul AJOFM, compartimentul de formare profesională. Pentru cursul de mecanic auto sunt disponibile 10 locuri”, a declarat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt al AJOFM, Botoșani.

Mii de șomeri în județ

La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, în evidențele AJOFM erau înregistrați 2.778 șomeri, dintre care 1.290 erau femei. 561 dintre persoanele înregistrate ca fiind fără ocupație beneficiau de indemnizație de șomaj, iar 2.083 erau șomeri neindemnizați.

În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.893 șomeri provin din mediul rural și 885 sunt din mediul urban.

Cei fără studii își găsesc cu greu un loc de muncă

Persoanele care întâmpină cele mai mari dificultăţi în găsirea unui loc de muncă sunt cele cu un nivel de instruire gimnazial, respectiv 8 clase. Astfel, aceștia au ponderea cea mai mare din totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM, respectiv 35,38%. Urmează persoanele care nu au studii sau au absolvit doar învăţământul primar, respectiv 4 clase care reprezintă 26,81%, cei cu învățământ liceal, 17,71%, cei cu învățământ profesional 15,59%, cei cu studii superioare 3,45 % şi cei cu învățământ postliceal 1,04% .

“Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 748 persoane foarte greu ocupabile,11.188 greu ocupabile,723 mediu ocupabile, iar 119 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, se arată în comunicatul AJOFM.

În ceea ce privește categoria de vârstă, cei mai mulți șomeri botoșăneni provin din rândul persoanelor cu vârste de peste 55 de ani. Astfel, 785 au peste 55 de ani, 669 între 40 și 49 de ani, 591 între 50 și 55 ani, 327 au între 30 și 39 de ani, 325 au peste 25 de ani, iar 81 au vârste cuprinse între 25 și 29 de ani.

85 de cursuri la nivel național

La nivel național, 85 de programe de formare profesională vor începe în luna februarie. „1.279 persoane vor participa la nivel național la cursurile gratuite organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă în luna februarie”, potrivit ANOFM.

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: operator introducere validare și prelucrare date; agent de securitate; femeie de serviciu; frizer, coafor, manichiură, pedichiură; îngrijitor spații verzi; bucătar; inspector (referent) resurse umane; instalator instalații tehnico – sanitare și de gaze; contabil; lucrător în comerț.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...