joi, ianuarie 16, 2025
AcasăLocal BTAccident grav în zorii zilei

Accident grav în zorii zilei

Doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce a avut loc, în urmă cu puțin timp, la ieșirea din Stăuceni spre Roșiori. O autoutilitară, în care se aflau trei persoane, s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Conducătorul autoturismului a ieșit singur din mașină. Ceilalți doi pasageri, de 66 și 40 de ani, au fost scoși de pompieri din autoutilitară. Aceștia erau conștienți și au fost preluați de echipajele SAJ și transportați la spital. Conducătorul auto a primit îngrijiri medicale la fața locului. “Cei doi pasageri erau încarcerați. Au fost preluați ïn stare gravă de la colegii de la ISU. Prezentau politraumatisme și au fost stabilizați, după care transportati la Urgențe pentru evaluare”, a precizat un ambulanțier din cadrul SJA Botoșani.

Pompierii au asigurat măsurile PSI, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
89 %
1.8kmh
100 %
joi
3 °
vin
6 °
sâm
7 °
Dum
8 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Doamna și staff-ul au venit să soarbă și ei niște guri de cultură.

EDITORIAL

Cu ceva ani în urmă, din dorința de a face economii la bugetul de stat, guvernanții i-au convins pe pensionari să renunțe la a-și...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...