spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTFabrică ilegală de țigarete descoperită de polițiștii de frontieră. Una dintre percheziții...

Fabrică ilegală de țigarete descoperită de polițiștii de frontieră. Una dintre percheziții a avut loc în județul Botoșani (VIDEO)

O fabrică ilegală de țigarete, care funcționa în județul Neamț, a fost descoperită de polițiștii de frontieră. Ramificațiile ajung până în județul Botoșani, unde anchetatorii au organizat o percheziție domiciliară.

În perioada 05-06 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere (DPCMIIT) a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) și din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat un număr de trei percheziții domiciliare, pe raza județelor Neamț și Botoșani.

Acțiunea s-a desfășurat în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în producerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat și deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării peste limita prevăzută de dispozițiile legale, folosirea unei embleme și a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant, precum și producerea, depozitarea unor mărfuri purtând mărcile folosite legitim de alt comerciant, în scopul de a induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari și contrafacerea unei mărci.

„În cauză s-a reținut faptul că, zece persoane au constituit un grup infracțional organizat având ca scop producerea, în mod clandestin, în afara antrepozitului fiscal a unor țigarete contrafăcute. În acest scop, suspecții au achiziționat, în cursul anului 2021, o fabrică de țigarete pe care au instalat-o într-o hală dintr-un fost complex zootehnic, situată pe raza localității Humulești, județul Neamț.

De asemenea, aceștia au achiziționat cantitatea de circa 20.000 de kilograme de tutun mărunțit, o cantitate mare de carton imprimat cu sigla unui comerciant cunoscut, foițe din folie de plastic, foițe de hârtie și filtre cu intenția de a fabrica 1.000.000 pachete de țigarete, fără a deține autorizație în acest sens. Aceste pachete de țigarete puteau fi vândute pe piața neagră, la prima mână, cu suma totală de 2.000.000 de euro.

Pentru a asigura conspirativitatea locației în care era amplasată fabrica, aceasta era monitorizată de membrii grupării. De asemenea, pentru a nu putea fi descoperită cu ajutorul unor camere care funcționează pe principiul termoviziunii membrii grupării au placat clădirea cu polistiren”, au precizat anchetatorii.

Cu ocazia percheziției domiciliare desfășurată în hala din localitatea Humulești, jud. Neamț a fost identificată fabrica clandestină de producere și ambalare de țigarete contrafăcute, precum şi numeroase pachete de ţigări, importante tutun vrac, o linie de tocat, fermentat, mărunțit și uscat tutun, materiale și materii prime folosite în procesul de producție, asamblare și ambalare a țigaretelor. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de șase persoane. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău, IJJ Neamț, IJJ Iași, și al lucrătorilor din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale – BOS Bacău, Iași și Suceava. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
12.7 °
69 %
2kmh
0 %
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
20 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...