spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTLocuințe modulare pentru doi sinistrați

Locuințe modulare pentru doi sinistrați

Doi botoșăneni care au rămas fără locuințe vor primi temporar case modulare prin intermediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Este vorba de doi bărbați din Ibănești și Ripiceni, care vor beneficia temporar de construcţii modulare din elemente de construcții ușoare.

Deciziile au fost luate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la sesizarea primăriilor din cele două comune. Containerele ar urma să fie ridicate de reprezentanții ISU din Leorda și respectiv Mihai Eminescu, unde fuseseră alocate tot pentru sprijinirea altor persoane rămase fără locuințe. De descărcarea acestora și de asigurarea racordurilor necesare se vor ocupa însă primăriile din Ibănești și Ripiceni.

Cei doi bărbați au rămas fără locuințe în urma unor incendii, iar autoritățile locale au
dorit să le asigure în primă fază un adăpost temporar. Containerele vor fi puse la dispoziție gratuit, însă schimbarea destinației, distrugerea sau deteriorarea, ori modificarea lor este interzisă, în caz contrar cei în cauză putând fi trași la răspundere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...