vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTPeste 900 de persoane s-au angajat, de la începutul anului, prin intermediul...

Peste 900 de persoane s-au angajat, de la începutul anului, prin intermediul AJOFM

Peste 900 de persoane s-au angajat din ianuarie și până în luna martie, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Potrivit statisticii prezentată de reprezentanții instituției, dintre cele 920 de persoane încadrate în muncă, 373 erau femei.

Cele mai multe persoane care au reușit să se angajeze, 416 au peste 45 de ani, 145 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 53 au între 30 și 35 de ani, iar 306 sunt tineri sub 30 de ani (dintre care 306 tineri NEETs).

Cele mai multe angajări au fost făcute în rândul celor cu studii liceale

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 439 provin din mediul urban, iar 481 de persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire, și de această dată, cele mai multe persoane care și-au găsit o slujbă au studii liceale, respectiv 331 persoane (35,98%), urmate de cele cu învățământ gimnazial 288 persoane(31,30%). Numărul celor cu învățământ profesional este de 182 persoane, iar 63 de persoane au studii superioare.

Asistenţă pentru găsirea unui loc de muncă

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active. Astfel, în perioada ianuarie-martie a acestui an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.814 persoane.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
9.5 ° C
9.6 °
8.3 °
63 %
2.2kmh
22 %
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °
mar
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...