spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTLiviu Toma vrea cât mai mulţi poliţişti locali pe străzi

Liviu Toma vrea cât mai mulţi poliţişti locali pe străzi

Viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Poliţiei Locale, le-a cerut poliţiştilor locali să-şi intensifice activitatea în această perioadă.

Am cerut în mod special ca în Săptămâna Mare şi pe toată persoana sărbătorilor pascale, conducerea Poliţiei Locale să organizeze activitatea zilnică pentru fluidizarea traficului rutier în zonele centrale, în zona magazinelor alimentare, în zonele de acces în cele două cimitire”, a declarat Liviu Toma. Edilul a adăugat că încă de la începutul lunii i-a transmis directorului Poliţiei Locale, Ioan Onuţu, să ia deciziile necesare pentru ca toţi agenţii din cadrul Biroului Rutier şi Birouuil Ordine Publică să fie prezenţi în teren.

„Efectivele participante sunt complete”

Date fiind aceste solicitări, Ioan Onuţu a anunţat că în această perioadă poliţiştii locali vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, inclusiv în preajma bisericilor şi cimitirelor. Totodată, vor fi monitorizate persoanele fără adăpost şi cele care apelează la mila publică. Asigurarea fluenţei circulaţiei pe drumurile publice, în zona Pieţei Centrale, a centrelor comerciale, respectarea normelor legale vizând comerţul, monitorizarea şoferilor care parchează, staţionează sau opresc maşinile în alte locuri decât cele semnalizate şi special amenajate sunt alte activităţi programate. „Efectivele participante sunt complete, evitându-se concediile de odihnă, învoirile sau liberele aferente, în această perioadă. Prin intermediul a 87 de camere de supraveghere, vor fi atent monitorizate toate zonele de interes, intersecţii, parcuri municipale şi pietonale”, a transmis Ioan Onuţu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...