luni, iulie 7, 2025
AcasăLocal BTHoţ de catalizatoare, reţinut în urma unor percheziţii (video)

Hoţ de catalizatoare, reţinut în urma unor percheziţii (video)

Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, suspectat că ar fi furat mai multe catalizatoare de la maşini, a fost “călcat” miercuri de mascaţi. Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Bacău, au pus în executare patru mandate de percheziție domicilară, în județul Bacău, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.

Din cercetări, a reieșit faptul că, în noaptea de 6 spre 7 aprilie 2022, un bărbat, de 35 de ani, împreună cu alte două persoane, din județul Bacău, ar fi sustras patru catalizatoare de la autoturisme care erau parcate pe străzi din municipiul Botoșani și au încercat, de asemenea, în aceeași noapte, să sustragă un catalizator de la un autoturism, fără a reuși.

În urma perchezițiilor efectuate la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care interesează cauza, respectiv catalizatoare, telefoane mobile, unelte pentru tăierea țevilor ș.a. Totodată, bărbatul de 35 de ani a fost condus la sediul IPJ Botoșani, pentru continuarea cercetărilor, ulterior, față de acesta fiind luată măsura reținerii, pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.6 ° C
22.6 °
16.6 °
61 %
1.3kmh
2 %
lun
34 °
mar
35 °
mie
30 °
J
24 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...