spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTSute de botoşăneni au participat la procesiunea din parohia "Izvorul Tămăduirii" (video)

Sute de botoşăneni au participat la procesiunea din parohia „Izvorul Tămăduirii” (video)

Sute de credincioşi au participat joi după amiază la procesiunea organizată cu prilejul hramului Bisericii „Izvorul Tămăduirii”. Înainte de procesiune, preotul paroh Ioan Alupoaiei şi alţi preoţi botoşăneni au întâmpinat racla cu Sfintele moaște ale Sfinților Ecaterina, Ioan Rusul și Efrem cel Nou, adusă de la Biserica Vovidenia de către preotul paroh Partenie Apostoaie.

Ploaia nu i-a împiedicat pe credincioşi să participe cu emoţie şi evlavie la această tradiţională procesiune. Aceştia s-au aliniat în spatele preoţilor şi au plecat în procesiunea care a fost deschisă de patru enoriaşi care purtau icoana Maicii Domnului <Portăriţa>, aflată în patrimoniul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”. Alţi enoriaşi au purtat racla cu moaştele celor trei sfinţi.

Cântând „Hristos a înviat”, preoţii şi credincioşii au urmat un traseu care a inclus Strada Săvenilor (la intersecția cu Strada Tudor Vladimirescu), Aleea Parcul Tineretului, Strada Parcul Tineretului și Biserică. Pe traseu au fost opriri pentru ca preoţii să citească rugăciuni de binecuvântare. Preotul Cornel Aniţulesei, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Gorbăneşti, a stropit cu agheasmă pe tot traseul procesiunii.

În finalul procesiunii, racla cu moaştele celor trei sfinţi şi icoana Maicii Domnului „Portăriţa” au fost așezate într-un baldachin special amenajat în curtea bisericii pentru închinarea și folosul sufletesc al credincioșilor. „Împreună putem să fim mai puternici, cu nădejde, cu credinţă, mai puternici în faţa celor care ne vor răul. De asemenea, ne putem ajuta unii pe alţii, cu dragoste faţă de biserică, cu dragoste faţă de Dumnezeu şi cu dragoste faţă de aproapele”, a spus preotul Ioan Alupoaiei.

După procesiune a început Vecernia Hramului cu Litie.

Vineri, 29 aprilie, începând cu ora 7:00, cu prilejul hramului Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, vor fi oficiate Utrenia, Sfânta Liturghie, Sfințirea mică a apei. De la ora 17:00, va avea loc Taina Sfântului Maslu de obște.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
13.9 ° C
17.6 °
13.9 °
46 %
2.3kmh
5 %
sâm
13 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...