spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTBărbat găsit fără suflare de propria soție

Bărbat găsit fără suflare de propria soție

O femeie din Botoșani a avut parte de momente cumplite, în după-amiaza zilei de joi. Aceasta și-a găsit soțul, un bărbat de 52 de ani, fără suflare.

Potrivit apropiaților, acesta obișnuia să mai comsume băuturi alcoolice. Bărbatul locuia singur într-o anexă a unei gospodării din Mănăstirea Doamnei, iar soția a venit să vadă ce se întâmplase cu el, pentru că nu îi răspundea la telefon de mai mult timp. Când a intrat în anexă, femeia a suferit un șoc, soțul ei fiind căzut, fără suflare. A apelat imediat serviciul 112, iar la fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA).

Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind în stop cardiorespirator, fără a mai putea fi resuscitat.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis un dosar penal. „A fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...