miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTBotoşănean mort în casa ministrului Justiţiei din Italia

Botoşănean mort în casa ministrului Justiţiei din Italia

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Botoşani, a decedat marți dimineață după ce a fost strivit de o grindă de fier, în timp ce lucra în garajul casei de vacanță a ministrului Justiției, Marta Cartabia, anunță Rai News.

Cartabia s-a arătat devastată de accident. „Am inima frântă și sunt șocată”, a transmis ea mediei italiene.

Ollomont este o comună din regiunea Valle d’Aosta, Italia, din nordul Italiei, la granița cu Elveția și are o populație de 164 de locuitori.

Muncitorul, Constantin C., originar din judeţul Botoșani, lucra la reabilitarea casei de vacanță a ministrului italian. „Sunt șocată și îngrozită de ce ce tocmai am aflat”, a declarat ministrul Justiției, care este cetățean de onoare al Ollomontului din vara anului trecut.

„Aș dori, în primul rând, să-mi exprim durerea și apropierea mea personală față de familia victimei. Împărtășesc suferința întregii comunități și am încredere că autoritățile vor reuși să reconstituie faptele cât mai curând posibil”, a transmis Marta Cartabia.

În prezent, carabinierii lucrează pentru a clarifica dinamica accidentului.

Foto Rai News

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
12.2 °
77 %
2.1kmh
4 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...