spot_img
duminică, decembrie 10, 2023
AcasăLocal BTPercheziții la domiciliu efectuate de polițiști

Percheziții la domiciliu efectuate de polițiști

Ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În cadrul activităților desfășurate, a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor, o armă tip pușcă, cu lunetă, care face parte din categoria armelor neletale, supuse autorizării.

Tânărul în vârstă de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei ar fi îngropat arma într-o zonă de depozitare a gunoiului, din extravilanul comunei Mitoc, loc în care a fost identificată de polițiști. Acesta nu era autorizat pentru a deține o astfel de armă și nici nu avea documente de proveniență.

Polițiștii continuă cercetarile sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.

La activități au participat polițiști din cadrul Servicului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Poliției Orașului Săveni și Seviciului pentru Acțiuni Speciale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
-2.1 ° C
-1.2 °
-2.7 °
94 %
1.3kmh
100 %
Dum
0 °
lun
3 °
mar
6 °
mie
3 °
joi
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și la concursul cea mai frumoasă cravată tot cei care nu poartă fac regulile.

EDITORIAL

Nu este pentru prima dată când scriu despre Centrul Vechi al Botoșanilor și cu siguranță, nici ultima. Noile impresii pe care le-am acumulat după...

EPIGRAMA ZILEI

Parlamentarii noştri dragi Sunt toţi, ca nişte moş Crăciuni Numai că-n spate, au desagi Doar cu ... promisiuni   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...