spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTMedici noi pe două specialităţi deficitare la Spitalul Judeţean

Medici noi pe două specialităţi deficitare la Spitalul Judeţean

Pacienţii botoşăneni pot spera în servicii mult mai bune, în special pe două specialităţi medicale extrem de problematice până în prezent. Asta după ce doi noi specialişti se vor alătura corpului medical al celui mai mare spital din judeţ.

Este vorba despre specialităţile neurochirurgie şi chirurgie toracică, unde era câte un singur medic pentru tot judeţul. La neurochirurgie este vorba despre un medic care a terminat rezidenţiatul în centrul universitar Cluj, acolo de unde vine şi actualul medic neurochirurg de la Județean, extrem de apreciat, Petre Kiss. În cazul celeilalte specialităţi, cel care a luat examenul vine din postura de asistent universitar la Iaşi, fiind înscris şi la doctorat. „În cadrul specialităţii chirurgie toracică a promovat concursul medicul Paul Salahoru, cu 255,1 puncte, în timp ce la specialitatea neurochirurgie postul va fi ocupat de medicul Alina Zaharia, cu 146.3 puncte”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, care a fost membru în comisiile de examinare.

Cei doi medici sunt mai mult decât o gură de oxigen pentru bolnavi. Asta deoarece, de cele mai multe ori, fiind vorba despre un singur medic în tot judeţul, unii pacienți erau trimişi în continuare la Iaşi sau Suceava, fie pentru că aceştia erau în concedii, fie nu puteau efectua unele operaţii fără un al doilea medic specialist.

„Le urăm bun venit în echipa de specialiști ai unităţii noastre și ne bucurăm că reuşim, în permanenţă, să completăm corpul medical de la Spitalul Județean Mavromati. Sunt doi medici pe specialităţi deficitare, ar în acest fel cu siguranţă vor putea fi consultaţi mai mulţi pacienți la Botoșani şi rezolvate mai multe cazuri fără a fi dirijate în judeţele vecine”, a menționat economista Doina Caba, managerul general al SJU Mavromati.

Din acest an, Spitalul Județean va putea derula programe de rezidențiat, prin care se vor putea atrage mai mulți medici tineri pentru acoperirea posturilor deficitare, dar și pentru dezvoltarea unor noi servicii medicale pentru botoșăneni. În paralel, vor fi scoase la concurs alte posturi de medici pe specializările deficitare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
61 %
2.4kmh
1 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...