spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTExamen la Poliție. Ținta o reprezintă viitorii detectivi particulari

Examen la Poliție. Ținta o reprezintă viitorii detectivi particulari

Examen inedit la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Este vorba de un examen de atestare profesională a calității de detectiv particular. Cei interesați se pot înscrie până pe 19.05, la sediul IPJ. Examenul va avea loc pe 10 iunie, de la ora 10.00, la sediul IPJ. Acesta nu va fi însă gratuit întrucât, cei care aspiră la acest statut vor trebui să plătească o taxă de 292 lei.

Condiții de participare la examen

Pentru a putea participa la examen, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții printre care să aibă cetățenia română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spațiului economic european, să aibă domiciliul în județul Botoșani, cel puțin studii medii și este absolventă a unei școli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale ori este absolventă a unei instituții de învățământ superior.

În plus, candidații trebuie să facă dovada că sunt apți din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și să nu desfășoare o activitate care implică exercițiul autorității publice.

Până la examenul propriu zis, cei interesați trebuie să obțină avizul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, ori să facă dovada că a promovat examenul de atestare a calității de detectiv particular, ori deține un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European. Ulterior, ei vor trebui să depună actele necesare, inclusiv diploma de studii în original, dar și actul de absolvire a unui curs de specialitate.

Ce presupune profesia de detectiv particular

În România, profesia de detectiv particular este reglementată de o lege adoptată în 2003, care interzice exercitarea acestei activități unei persoane care este salarizată în cadrul altor funcții care implică exercițiul autorității publice. Cu alte cuvinte un consilier local, de exemplu, nu are voie să fie în același timp și detectiv particular.

Un detectiv particular trebuie să știe că nu are dreptul să investigheze activitatea personalului reprezentanțelor diplomatice și consulare și nici activitatea persoanelor desfășurată în interesul autorităților publice. În plus, în timpul investigației, detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autorităților publice informații care, potrivit legii, nu sunt clasificate și nu aduc atingere dreptului la viața intimă, familiala și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei vizate.

Cu alte cuvinte, subiectul urmărit, investigat nu poate fi fotografiat în interiorul locuinței sale, de exemplu, chiar dacă doar în acest mod poate fi dovedită infidelitatea persoanei respective. Mai mult, detectivul particular nu poate face investigații în paralel cu poliția, atunci când o persoană este anchetată într-o cauză penală.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...