joi, octombrie 24, 2024
AcasăLocal BTDrumuri pe hârtie anunţate cu festivism

Drumuri pe hârtie anunţate cu festivism

CJ a făcut sărbătoare din începerea documentaţiilor pentru cinci porţiuni de drumuri, deşi PNDL arată că tot birocraţia face legea. Pentru drumurile la care treburile merg strună, lucrările pot dura doi ani, însă multe proiecte nu mai ajung niciodată la capăt.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Cinci drumuri judeţene, care sunt încă de piatră, ar urma să fie modernizate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Ieri, Consiliul Județean (CJ) a semnat contractele privind realizarea documentațiilor tehnico-economice. Astfel, proiectarea va fi plătită cu bani din bugetul CJ, urmând ca ulterior, după semnarea contractelor în cadrul Programului „Anghel Saligny”, banii să fie decontați din fonduri guvernamentale. Asta întrucât cei din administrația județeană au dorit să demareze procedurile pentru a nu întârzia prea mult cu realizarea investițiilor.

36 de km de drumuri ar urma să fie modernizate

În fapt este vorba de modernizarea unor drumuri care totalizează peste 36 km. Astfel, primul lor prevede modernizarea DJ 294A Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN 24C (7,8 km), DJ 293A, Coţușca – Viișoara (6 km), DJ 291K, Lozna – Călinești – DN 29C – Talpa (7,2 km) DJ 294C Borolea – Hăneşti (5,5 km) și DJ 291 D Oroftiana – Baranca – Bajura (10 km). Pe lângă acestea, CJ intenționează să modernizeze alte două drumuri de piatră, respectiv DJ 294B Ștefănești – Murguţa – Dobârceni (10,6 km) şi DJ 293 Mileanca – Codreni – Puţureni – Coţuşca (15 km), dar în aceste două cazuri au fost înregistrate contestații și prin urmare procedurile pentru realizarea documentațiilor tenhico-economice vor fi întârziate până la soluționare.

Ordinele privind realizarea documentațiilor vor fi emise cel mai probabil săptămâna viitoare, urmând ca firmele care au câștigat licitațiile să realizeze proiectele în termen de maxim trei luni, cu tot cu obținerea avizelor din partea verificatorilor.

Oficialii CJ speră ca între timp să fie semnate și contractele prin PNI „Anghel Saligny” așa încât în vara acestui an sau cel târziu la toamnă să fie organizate și licitațiile pentru desemnarea constructorilor.

24 de luni pentru 5 kilometri

Deși în unele cazuri este vorba de câteva fragmente de drumuri de numai 5 sau 7 kilometri, reprezentanții CJ anticipează că termenele de execuție a lucrărilor de modernizare vor fi de 24 de luni, termen care va fi calculat din ziua emiterii ordinelor de începere a lucrărilor.

Este drept, modernizarea celor șapte sectoare de drum presupune investiții de aproximativ 300 de milioane de lei, adică echivalentul a 60 de milioane de euro, doar că semnarea contractelor privind realizarea documentațiilor tehnico-economice, o etapă banală în realizarea investițiilor, a fost transformată din nou într-un moment festiv de către oficialii CJ, care i-au chemat ieri, la sediul CJ, și pe primarii din comunele pe teritoriul cărora vor fi efectuate lucrările. Doar că aceștia au făcut un simplu act de prezență, pentru că nu au avut vreun rol în semnarea contractelor cu proiectanții. Ba mai mult, niciunul nu a ținut să ia cuvântul, toți preferând să se abțină.

„Ne vom spune cuvântul la semnarea contractelor privind realizarea lucrărilor”, a spus unul dintre primari. CJ Botoșani a depus în cadrului Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” 11 cereri de finanțare privind modernizare a drumurilor județene, proiectele fiind în valoare totală de 450 de milioane de lei (90 de milioane de euro).

Urmaş al programului eşuat PNDL

Ce surprinde este însă altceva. Potrivit unor informații centralizate în iunie 2021 de către Ministerul Dezvoltării, în perioada 2017 – 2018 județul Botoșani a beneficiat de alocații bugetare prin PNDL 1 și 2 în valoare de 838.013.279,17 lei. Cu toate acestea, din cele 403 obiective finanțate, doar 136 figurau ca fiind finalizate. În rest, celelalte 267 de investiții înregistrau întârzieri uriașe. Cu toate acestea, guvernul dă iarăși bani, fix pe același sistem, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” fiind în fapt PNDL 3.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
57 %
2.3kmh
36 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
17 °
Dum
17 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Campania asta electorală chiar începe să devină periculoasă.

EDITORIAL

Deși, oficial vorbind, campania electorală încă nu a început, avalanșa promisiunilor din categoria „lapte și miere” a pornit de ceva vreme pe panta demagogiei...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...