vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTMoarte cumplită sub ochii tatălui

Moarte cumplită sub ochii tatălui

Tragedie fără margini într-o familie din judeţul Botoșani. Un tânăr în vârstă de doar 21 de ani a murit chiar sub ochii tatălui său, în timp ce amândoi lucrau pentru o companie de cablu.

Nenorocirea a avut loc în localitatea Vlăsineşti, unde tânărul lucra la montarea unei reţele de cablu pentru zona respectivă. La un moment dat, acesta era urcat pe o scară, sprijinită de vârful unui stâlp la o înălţime de aproape cinci metri de sol. Potrivit martorilor, printre care era şi tatăl băiatului, care lucra în acelaşi loc, la un moment dat tânărul a strigat că s-ar fi electrocutat, iar în acel moment a făcut o mişcare bruscă, ce l-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la aproape cinci metri înălţime.

Medicii au declarat decesul la fața locului

Impactul cu solul a fost unul extrem de violent, acesta lovindu-se puternic la cap. Oamenii au sunat imediat la 112, la faţa locului ajungând două ambulanţe, una de la Săveni, iar o alta cu medic a fost trimisă de la Botoșani. Din păcate, însă, nu s-a mai putut face nimic pentru tânărul rănit grav la cap.

„La faţa locului a fost găsit o persoană de sex masculin, inconştientă, cu un traumatism cranian sever. Au fost declanşate manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, însă din păcate fără răspuns. A fost declarat decesul la faţa locului”, a precizat un cadru medical din cadrul UPU-SMURD.

Echipajele medicale nu au putut identifica pe corpul tânărului mărci traumatice de intrare sau ieşire a curentului electric, dacă acesta ar fi fost electrocutat, fiind de părere că fatală i-ar fi fost lovitura puternică de la cap.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, fiind dispusă efectuarea unei autopsii. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani. Cazul a fost semnalat şi inspectorilor ITM, care au declanşat o anchetă proprie.

Tânărul era într-o relaţie, acesta propunându-şi să se căsătorească cu iubita lui în viitor. De altfel tânăra a şi postat, la scurt timp de la vestea tragică, un mesaj pe pagina de socializare, “Puiule, cui mă laşi?”.

În mod tragic, tânărul a făcut o postare, în urmă cu o lună legată de cât de mult muncesc oamenii în ziua de azi. “Suntem ca niște roboți…muncă – casă, casă – muncă ! Uităm să ne mai bucurăm de noi, de viață…”, a scris acesta.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
12.2 ° C
12.7 °
11.6 °
55 %
2.4kmh
25 %
J
13 °
vin
21 °
S
24 °
D
27 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...