spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSuicid din cauza băuturii

Suicid din cauza băuturii

Descoperire macabră, vineri dimineață, într-o localitate din județul Botoșani. Un bărbat de 60 de ani a fost scos fără suflare, dintr-o fântână. Cazul șocant a avut loc în localitatea Gorbănești, la primele ore ale dimineții.

Potrivit vecinilor, bărbatul era divorțat și depresiv, motiv pentru care obișnuia să consume alcool în ultima perioadă. În cursul nopții de joi spre vineri, acesta a scris un bilet de adio și s-a aruncat cu capul în jos într-o fântână din marginea localității. Bărbatul a invocat problemele cu alcoolul în biletul de adio. Dimineață acesta a fost găsit de câțiva localnici, care au sunat la 112, după ce au observat o parte a trupului ieșind din apă. La fața locului au fost solicitați pompierii de la Trușești, care au intervenit pentru a scoate trupul bărbatului.

Un echipaj cu medic de la Ambulanță a sosit pentru a-i acorda primul ajutor victimei, însă inima acestuia nu a mai putut fi repornită. “Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decât constatarea decesului. Persoana a fost găsită după câteva ore de submersie cu jumătatea superioară a corpului în apă”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoșani.

Cazul a intrat și în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...