marți, februarie 18, 2025
AcasăLocal BTRăzboiul din Ucraina aduce în continuare refugiați în județ

Războiul din Ucraina aduce în continuare refugiați în județ

Războiul declanșat în apropierea României, după ce trupele rusești au invadat Ucraina, a ajuns în cea de a 87-a zi, iar cetățenii ucraineni continuă să se refugieze. Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă de Instituția Prefectului, în ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 44 de persoane și 10 vehicule.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„La ora 8, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 25 de cetățeni. Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu”, se mai arată în informarea transmisă de Instituția Prefectului.

La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.

Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani.

▶Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756.19.27.37

Societatea Națională de Cruce Roșie oferă sprijin financiar persoanelor care fug de conflictul din Ucraina și care locuiesc în România. Mai multe informații despre programul financiar și despre cum se pot înregistra, pot afla de pe paginile de internet ukrainefinancialassistance.ifrc.org sau crucearosie.ro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-6.7 ° C
-1.4 °
-6.7 °
76 %
1.9kmh
81 %
mar
-4 °
mie
0 °
joi
1 °
vin
-1 °
sâm
-0 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi programul Rabla pe stil nou, că tot se spunea că va fi mai simplă casarea.  

EDITORIAL

De ceva vreme, România se află sub asediul știrilor false de calitate excepțională - fake news cum li se spune mai modern -, astfel...

EPIGRAMA ZILEI

Când văd trupa dezbrăcată De fete sulemenite, Gândul mă duce de-ndată Către vechiul târg de vite... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...