sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTFemeie în stare gravă din cauza neatenției

Femeie în stare gravă din cauza neatenției

O femeie a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost victima propriei neatenții. Aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut dintr-o căruţă, suferind traumatisme grave la faţă şi cap. Inceidentul a avut loc în weekend, când femeia, în vârstă de 31 de ani, din Corlăteni, se afla în căruţă împreună cu soţul ei şi se întorceau de la câmp.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Aceasta stătea pe marginea coşului căruţei, iar la un moment dat, când o roată a trecut peste o groapă, femeia sa dezechilibrat şi a căzut. Din păcate, căzătura a fost extrem de violentă, o roată lovind-o peste cap şi faţă. Speriat, soţul a sunat la 112, la faţa locului sosind un echipaj de la Ambulanţă, care i-a acordat femeii primul ajutor, după care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe.

Aceasta a fost supusă mai multor investigaţii, după care medicii au decis internarea ei. „Pacienta a ajuns în serviciul UPU cu un traumatism cranio-facial important, fiind diagnosticată cu fractură de mandibulă. A fost sabilizată şi internată pe secția ORL a spitalului”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, din cadrul UPU-SMURD. Cadrele medicale spun că perioada în care femeia îşi va reveni va fi una foarte îndelungată.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...