joi, decembrie 5, 2024
HomeLocal BTDrogat dat jos de la volan de poliţişti

Drogat dat jos de la volan de poliţişti

Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Botoşani, s-a ales cu un dosar penal după ce s-a urcat la volan deşi băuse şi consumase droguri. Întâmplarea a avut loc duminică, atunci când polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, au oprit pentru control, pe strada Cernavodă, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un tânăr din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, tânărul a fost supus testării cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța methamphetamine.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsuri legale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.1 °
96 %
1.5kmh
100 %
joi
2 °
vin
3 °
sâm
5 °
Dum
4 °
lun
5 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Când, după ani de zile, îți dai seama în seara alegerilor că ai găsit partidul potrivit.

EDITORIAL

Acum zece ani, când neamțul providențial a fost lansat în cursa pentru Cotroceni, adversarii politici s-au grăbit să-l facă albie de porci, etichetându-l în...

EPIGRAMA ZILEI

Când eram tânăr „ficior” Visam să devin maior Dar am făcut școala vieții Nu pe a ... „armeții”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...