spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTAmplă operaţiune de dezinsecţie în parcurile municipiului

Amplă operaţiune de dezinsecţie în parcurile municipiului

Conducerea Primăriei Botoşani a anunţat că, pe 1 și 2 iunie, în intervalul orar 22:00 – 05:00, se va desfășura operațiunea de dezinsecție în vederea combaterii țânțarilor, căpușelor și a altor insecte. Echipele firmei care a încheiat contract cu primăria vor acţiona în parcurile: Mihai Eminescu, Curcubeului, Tineretului, Ferdinand (primăriei), Laval (lângă Casa Tineretului), Filateliei, Sucevei, Cornișa, Junior, Gheorghe Avramescu, cel de lângă Capela Militară, din zona Liceului Pedagogic, dar şi pe Pietonalul Unirii şi Bulevardul Mihai Eminescu.

Operațiunea de dezinsecție se va efectua doar pe perioada nopţii, urmând să înceapă cu data de 1 iunie, de la ora 22:00. În intervalul orar menționat se execută operațiunea de dezinsecție începând cu zonele cele mai vizitate, astfel că botoșănenii pot folosi din nou aceste parcuri, de la orele dimineții, chiar dacă și pe data de 2 iunie, tot de la ora 22:00, va fi demarată o nouă operațiune de dezinsecție. Substanțele utilizate nu sunt periculoase pentru cetățeni. Evitarea zonelor în care se desfășoară operațiunea de dezinsecție, timp de 10 ore, este doar o recomandare. Parcurile nu vor fi închise”, a transmis conducerea primăriei.

Acțiunea de dezinsecție este necesară, în vederea evitării unor evenimente neplăcute și riscante pentru sănătate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
18.2 °
45 %
4.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...