marți, iulie 8, 2025
AcasăLocal BTNicolae Iorga omagiat la 151 de ani de la naștere

Nicolae Iorga omagiat la 151 de ani de la naștere

Pe 5 iunie se împlinesc 151 de ani de la nașterea istoricului Nicolae Iorga. Astfel, cu acest prilej, Muzeul Județean Botoșani organizează vineri, 3 iunie, începând cu ora 10.00,
manifestările dedicate dedicate istoricului botoșănean.

Programul cuprinde: depunerea de flori la bustul istoricului; moment artistic susținut de
elevii Școlii „Sf. Maria” din Botoșani; evocarea „Nicolae Iorga și Botoșanii”; Nicolae Iorga
–conferințe radiofonice (audiții); vizitarea Casei Memoriale „Nicolae Iorga”.
Manifestările se vor desfășura în incinta Casei Memoriale „Nicolae Iorga” Botoșani,
deschisă vizitatorilor între orele 9.00-17.00.

Personalitate istorică de renume

Nicolae Iorga s-a născut pe 5 iunie 1871 la Botoșani și a fost istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic și membru titular al Academiei Române. Savant de renume mondial, Nicolae Iorga a avut o activitate ştiinţifică prestigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii și 4.963 recenzii. Iorga este cel mai prolific istoric al românilor, autor a numeroase sinteze, culminate cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit pe bună dreptate cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...