spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTSerie de infracţiuni în trafic

Serie de infracţiuni în trafic

Doi bărbaţi din judeţ s-au ales cu dosare penale după ce au încălcat normele rutiere. 

Prima întâmplarea a avut loc joi, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada George Enescu, din municipiul Dorohoi, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului. Echipajul de poliție dirijat la fața locului a identificat cele două autoturisme implicate în eveniment, care prezentau avarii, precum și pe conducătorii auto, doi bărbați de 50 de ani, respectiv, 83 de ani, ambii din municipiul Dorohoi.

Întrucât bărbatul de 83 de ani emana halenă alcoolică s-a încercat testarea cu apratul alcooltest, însă fără rezultat, ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, prilej cu care a refuzat acest lucru.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Plimbare penală încheiată de poliţişti

Cea de-a doua întâmplare a avut loc vineri, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani,  din comuna Tudora.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
55 %
2.7kmh
2 %
mar
14 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...