sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTTăieri ilegale de arbori combătute cu sisteme de supraveghere video

Tăieri ilegale de arbori combătute cu sisteme de supraveghere video

Pentru a preveni tăierile ilegale în fondul forestier de stat şi transporturile ilegale de masă lemnoasă, direcţiile silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au instalat, până în prezent, 177 de camere video de monitorizare, pe drumurile forestiere administrate, se arată într-un comunicat de presă. Cele mai multe sisteme video au fost instalate la direcţiile silvice Caraş – Severin, Botoşani, Mureş, Bacău, Braşov, Hunedoara, Sibiu, Maramureş, Suceava şi Vâlcea.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

O parte din aceste camere video sunt de tipul Licence Plate Recognition (LPR), care identifică şi verifică automat numerele de înmatriculare ale autovehiculelor care circulă pe drumurile forestiere din pădurile de stat, permiţând verificarea transporturilor de masă lemnoasă, precum şi trasabilitatea lemnului exploatat din pădurile proprietatea publică a statului. Accesul la aceste sisteme video au şi organele de poliţie, în unele cazuri, în baza unor protocoale de colaborare.

Necesar de peste 1.500 de sisteme de monitorizare video 

Procesul de implementare a acestor sisteme video este în desfăşurare, la nivelul tuturor direcţiilor silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva fiind identificat un necesar de 1.603 sisteme de monitorizare video în fondul forestier de stat şi pe drumurile forestiere. Amplasarea lor se va face în zonele cu risc la sustragerea de material lemnos, identificate de specialiştii Romsilva.

Se intenţionează ca, pe viitor, aceste sisteme video să fie conectate la sistemul informatic SUMAL 2.0, printr-o investiţie prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, acestea putând astfel să monitorizeze în timp real transporturile de lemn recoltat din pădurile de stat şi să emită alerte dacă aceste transporturi de masă lemnoasă nu deţin avizele legale.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...