marți, iulie 15, 2025
AcasăLocal BTAccident pe scările rulante la Botoșani Shopping Center (video)

Accident pe scările rulante la Botoșani Shopping Center (video)

O femeie a fost luată cu targa direct dintr-un centru comercial.

În vârstă de 64 de de ani, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost victima unui accident mai puțin obișnuit. Aceasta se afla pe scările rulante pentru a urca la nivelul superior al centrului comercial.

La un moment dat, însă, un bărbat care era pe ultima treaptă s-a dezechilibrat când a încercat să pășească de pe scara rulantă. Acesta a căzut pe spate, antrenând mai multe persoane care s-au prăbușit pe scară. În cădere, unul dintre aceștia a venit peste femeie, care a suferit mai multe leziuni.

La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA). Cadrele medicale i-au acordat femeii primul ajutor, după care au transportat-o la spital. “Pacienta a suferit contuzii la nivelul genunchiului, gambei, gleznei și umărului drept. A fost stabilizată și transportată la Urgențe pentru mai multe investigații”, a precizat un medic din cadrul SJA.

La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție pentru a investiga incidentul.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.1 ° C
21.6 °
20 °
78 %
1.5kmh
14 %
lun
20 °
mar
31 °
mie
26 °
J
26 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Primăria ar face orice pentru banii din noi locuri de parcare. Inclusiv să blocheze scări sau căi de acces.

EDITORIAL

Tonul hotărât al premierului, impresia de seriozitate și imaginea de „să facem treabă” se sparg în improvizații administrative și promisiuni pe care nu are...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a apărut în vis Nicolaescu Și am aflat ceva de m-au cuprins fiorii: Tandemul Iliescu-Isărescu Îi cere să continue „Nemuritorii”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...