luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTCaravana de Bine, inițiată de Crucea Roșie, ajunge la Ibănești

Caravana de Bine, inițiată de Crucea Roșie, ajunge la Ibănești

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a lansat în luna februarie 2022 proiectul umanitar Caravana de Bine, dedicat persoanelor vulnerabile din mediul rural. Scopul acestui proiect este de a oferi acces la screening medical pentru depistarea unei game largi de patologii de medicină internă, oftalmologie și cardiologie.

Astfel, între 24 – 25 iunie Caravana de Bine face oprire în comuna Ibănești din județul Botoșani. Ibănești este o comună cu aproximativ 3.900 de locuitori, dintre care 23,82% au peste 60 de ani și 11,70% copii sub 14 ani.

Caravana face parte din Campania națională de promovare a sănătății în comunitățile rurale și este implementată de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al organizației United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).

Proiect pentru promovarea prevenției

Proiectul, care se desfășoară până în septembrie 2022, își propune să promoveze în rândul oamenilor importanța prevenției, să îi ajute să conștientizeze riscurile la care se expun neglijându-și sănătatea și să le crească încrederea în medicii care le pot salva viața.

În urma analizei de nevoi a comunității din Ibănești, realizată cu sprijinul voluntarilor filialei de Cruce Roșie Botoșani, 42,31 % dintre respondenți nu au realizat nicio investigație medicală în ultimii trei ani. În aceste condiții, respondenți au apreciat ca foarte utilă organizarea unei caravane de sănătate în localitate, cu următoarele specializări: cardiologie, medicină internă, pediatrie, oftalmologie, diabetologie și stomatologie. Caravanei de Bine i s-a alăturat și un cabinetul stomatologic mobil.

Astfel, timp de două zile, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști și rezidenți, asistenți medicali, personal angajat și voluntari ai Crucii Roșii Române vor fi alături de locuitorii comunei Ibănești și vor efectua gratuit următoarele:

EKG și ECOGRAF

Consultații: cardiologie, oftalmologie, medicină internă, pediatrie, măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, prevenire și tratament stomatologic pentru copii, sesiuni de instruire în acordarea primului ajutor – pentru adulți si copii, sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igiena dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentatia copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuala, TBC.

În urma examinărilor, se vor elibera scrisori medicale cu rezultatul bilanțului clinic și paraclinic, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.

Caravană desfășurată în 10 județe

Până acum Caravana de Bine a fost în județele Arad, Bacău, Buzău, Brașov, Dâmbovița, Brăila, Ialomița, Olt, Suceava și Teleorman și a efectuat peste 5000 de consultații. Până la sfârșitul proiectului, Caravana va ajunge și în județele Caraș Severin, Mehedinți, Covasna, Giurgiu, Vrancea, Bihor.

În fiecare comunitate rurală din cele 17 județe implicate, voluntarii Crucii Roșii Române desfășoară demonstrații de prim ajutor – pentru adulți si copii, sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igiena dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentația copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, TBC. De asemenea, voluntarii Crucii Roșii Române vor culege informații în vederea realizării de baze de date statistice, rapoarte și profile comunitare privind starea de sănătate, nevoia de servicii medicale și de educație pentru sănătate.

În urma analizei de nevoi și prin consultare cu autoritățile locale, în cadrul Caravanei de Bine se vor organiza Centre mobile de vaccinare împotriva COVID-19.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
nori împrăștiați
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
89 %
2.7kmh
45 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...