joi, decembrie 5, 2024
HomeLocal BTIntervenții în lanț ale pompierilor

Intervenții în lanț ale pompierilor

Pompierii și salvatorii SMURD din județul Botoșani au avut 21 de misiuni, în ultimele 24 de ore. S-a acționat pentru stingerea a cinci incendii și acordarea primului ajutor și transportul la spital pentru 11 persoane care aveau probleme medicale.

La aceste evenimente se adaugă două activități de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani, două misiuni în sprijinul refugiaților, dar și o intervenție pentru înlăturarea pericolului de incendiu dintr-un apartament.

Cinci incendii în mai puțin șase ore

Marți, în mai puțin de șase ore, pe raza județului Botoșani s-au produs cinci incendii. Botoșani, Prăjeni, Păltiniș Corlăteni și Todireni sunt localitățile unde au avut loc aceste evenimente.

La Prăjeni, Păltiniș și Corlăteni, incendiile nu s-au soldat cu pagube materiale. A ars vegetația uscată de pe 23 de hectare. Pompierii au depus un efort deosebit pentru a opri propagarea flăcărilor.

La Botoșani, din cauza suprasolicitării instalației electrice, s-a aprins izolația unui cablu.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs la Todireni, acolo unde o fetiță, în vârstă de 5 ani, s-a jucat cu chibriturile și a incendiat furajele de lângă un adăpost de animale. Flăcările s-au extins cu repeziciune la clădire, dar și la o altă anexă din gospodăria vecinilor. Chemați în ajutor, pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești, dar și pompierii voluntari din comunele Todireni și Albești, au intervenit pentru stingerea incendiului cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, mai bine de două ore. În incendiu au pierit doi porci și 28 de păsări.

Informare preventivă!

Nu lăsați la îndemâna copiilor chibrituri, brichete sau alte mijloace de aprindere!

Focul îi fascinează pe copii. Brichete, lumânări sau chibrituri sunt lucruri pe care ei le văd ca pe un mijloc de a experimenta. O joacă nevinovată însă, se poate transforma într-un incendiu de proporții.

La nivel național, dar și în Botoșani, au fost cazuri în care copiii și-au pierdut viața în infernul provocat chiar de ei. Din fericire, în ultimii ani, în județul nostru am fost feriți de astfel de tragedii, însă trebuie să fim, în continuare, precauți.

Vorbiți cu cei mici despre pericolul focului și explicați-le ce se poate întâmpla dacă se joacă cu brichete sau chibrituri, în casă sau în gospodărie. Ei trebuie să cunoască riscurile la care se expun și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte.

Un simplu „Nu ai voie!” le poate stârni și mai mult curiozitatea și de aceea este foarte important să avem grijă de ei și chiar să le dăm exemple de situații care se pot întâmpla.

„În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate”, au transmis reprezentanții ISU.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.1 °
96 %
1.5kmh
100 %
joi
2 °
vin
3 °
sâm
5 °
Dum
4 °
lun
5 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Când, după ani de zile, îți dai seama în seara alegerilor că ai găsit partidul potrivit.

EDITORIAL

Acum zece ani, când neamțul providențial a fost lansat în cursa pentru Cotroceni, adversarii politici s-au grăbit să-l facă albie de porci, etichetându-l în...

EPIGRAMA ZILEI

Când eram tânăr „ficior” Visam să devin maior Dar am făcut școala vieții Nu pe a ... „armeții”!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...