duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTEducația artistică promovată printr-o tabără de pictură

Educația artistică promovată printr-o tabără de pictură

După emoționanta manifestare “Cămăși cu poveste și cântec”, parte a Festivalului Transfrontalier al Diversității Culturale, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale le oferă copiilor și tinerilor oportunitatea de a participa la o tabără de pictură.

În perioada 11 – 15 iulie, instituția condusă de Iustina Irimia Cenușă, organizează, în parteneriat cu Cercul Militar și Biserica Militară Botoșani, Tabăra de pictură de icoane pe lemn.

Iustina Irimia Cenușă a precizat că această tabără își propune să promoveze educația artistică prin activități de tip ateliere de pictură desfășurate în incinta sediului Cercului Militar Botoșani, strada Ștefan Luchian, nr.23.

La tabără sunt așteptați să participe copii și tineri cu vârste între 11 și 20 de ani. Cererea participanților cu vârsta sub 18 ani va fi completată și semnată de către părinți.

Potrivit organizatorilor, înscrierea se face prin completarea formularului de înscriere pe adresa de e-mail: centrul_creatiei_botosani@yahoo.ro sau telefonic 0745165117, până la data de 7 iulie sau la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, aflat pe Str. Unirii, nr. 10, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-16:30, vineri până la ora 14:00.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
25.6 ° C
25.6 °
25.5 °
42 %
0.7kmh
0 %
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
30 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...