spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTFoştii parlamentari primesc înapoi pensiile speciale

Foştii parlamentari primesc înapoi pensiile speciale

Zeci de foşti parlamentari, printre care și trei care au reprezentat județul Botoșani, și-au recâștigat pensiile speciale, în urma unui proces colectiv deschis în instanță. Verdictul era previzibil, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că legea care abroga pensiile parlamentarilor ar fi fost neconstituțională.

„Admite cererea în parte. Obligă pârâții Secretariatul General al Camerei Deputaților și Secretariatul General al Senatului să repună pe reclamanți, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/senator, în plată cu indemnizația pentru limita de vârstă, prevăzută de art.49 din Legea nr.96/2006, și pârâții Parlamentul României Camera Deputaților și Parlamentul României – Senat să plătească reclamanților, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/senator, această indemnizație, începând cu data de 10.06.2022. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată”, se arată în decizia Tribunalului București din data de 28 iunie a.c. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Actualii senatori și deputați au decis desființarea pensiilor speciale pentru foștii parlamentari

Procesul a fost intentat după ce în februarie 2021, cu o largă majoritate, actualii senatori și deputați au decis desființarea pensiilor speciale pentru foștii parlamentari. La scurt timp de la adoptarea legii, foștii parlamentari au sesizat CCR pe motiv că legea de abrogare a fost discriminatorie. Concomitent, foștii deputați și senatori au deschis zeci de procese în toată țara, solicitând plata pensiilor speciale.

Procesul intentat la Tribunalul București a fost deschis de 67 de foști parlamentari, printre care fostul senator PSD de Botoșani Octav Cozmâncă, fostul deputat PSD de Botoșani Mihai Mălaimare dar și fostul deputat PSD Șerban Mihăilescu. Dosarul a trecut pe la mai multe instanțe, iar la finalul lunii iunie a.c. magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au dat câştig de cauză reclamanţilor, după ce CCR a stabilit, pe 5 mai, că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituţională, hotărârea fiind aplicabilă începând cu data de 10 iunie a.c., când decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Alți opt foști deputați și senatori din Botoșani au făcut și ei front comun și au depus o plângere în instanță, invocând nulitatea legii prin care au fost desființate pensiile. Acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Botoșani împotriva Parlamentului României.

Dosarul a fost înregistrat pe 14 aprilie 2021 la Secția civilă, dar a trecut mai apoi pe la Tribunalul București, iar apoi la Curtea de Apel Suceava, fiecare instanță declinând competența. Acum, dosarul ar urma să revină la Tribunalul Botoșani.

Un calcul făcut la începutul lui 2021 arăta că statul român plătea anual circa 12 milioane de lei pentru pensiile speciale a 827 de foști parlamentari. Calculate în funcție de numărul de mandate, pensiile speciale brute ale deputaților și senatorilor variau între 2.131 de lei și 14.930 lei. Aceste sume se adunau însă la pensiile obținute pentru vechimea în muncă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...