spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTIstorii vechi din județul Botoșani - Comuna Călărași

Istorii vechi din județul Botoșani – Comuna Călărași

Chiar dacă această comună este o creație teritorial-administrativă de dată recentă, cercetările arheologice efectuate pe cuprinsul său au evidențiat urme de locuire, marea majoritate de tipul așezărilor deschise, datând încă din eneoliticul dezvoltat, cultura Cucuteni, fazele A, A-B și B (punctele „la Hrubă – Dealul Pogoroaia” și „Bulgăria lui Gâlcă”, ambele în extravilanul satului Călărași), din bronzul târziu, cultura Noua (în punctele menționate mai sus, dar și în locul „Dealul Cracalia”, din extravilanul satului Pleșani), epoca fierului, ambele vârste, culturi ale geților sau dacilor liberi, perioada migrațiilor (cultura Sântana de Mureș-Cerneahov), epoca medievală târzie. Cea mai veche așezare atestată documentar, din comună, este Ciornohal. Numele este slavon, cuvântul compus putând însemna „Dealul Negru” („Cernâi Holm”). Pe raza comunei sunt mai multe dealuri, cu o înălțime medie de 200 de m, iar la poalele unora dintre ele s-au descoperit mai multe cenușare (dealurile Călărași, Cracalia – Pleșani), în extravilanul satului Călărași existând și azi topicul „Movila Ciornohal”, situată în pădure, la 2,1 km nord-vest de sat. Apa scursă de pe versanții unuia dintre aceste dealuri a format la un moment dat un pârâu, alimentat și de pânza freatică abundentă în zonă, existând regiuni în care nivelul hidrostatic este între 1-3 m. Un asemenea pârâu, afluent de gradul II al Jijiei, curge și astăzi, iar numele său este Ciornohal. La 8 aprilie 1617, Radu Mihnea voievod îi întărește lui Nicoară Prăjescul, fost vistier, mai multe sate printre care Rănghileștii „sub Cernohal”. Expresii precum „sub Cernohal, sub Bucovină, sub Codru” apar des în documentele medievale și ele arată raportarea la un reper fix, în acest caz fiind vorba despre movila și pădurea Ciornohal, aflate la circa 2 km nord-vest de Călărași, pădure vizibilă clar pe harta Google prin satelit. Cu prilejul aplicării reformei rurale din 1864, satul Ciornohalu este menționat în comuna Rânghilești, la plasa Ștefănești, de la ținutul Botoșani, pe moșia statului. Erau, în total, 78 de țărani clăcași, cei mai mulți dintre ei pălmași (52 la număr), iar toți aceștia au primit 295 de fălci de teren. În 1876, este adoptată o nouă lege privind vânzarea bunurilor statului, avându-se în vedere dezvoltarea micii proprietăți țărănești, însă participarea României la războiul de independență dintre 1877-1878 a amânat punerea în aplicare a legii. Lucrările comisiei de împroprietărire din județul Botoșani au început în toamna lui 1878, Ciornohal fiind una dintre moșiile statului destinată a servi la înființarea de noi sate și comune. Cu acest prilej, în prezența unei asistențe numeroase, la locul numit „Podișu”, în fața fostului sat Ciornohal, „s-au oficiat întemeierea noului sat, Călărași, căruia i s-au dat acest nume în memoria glorioasei armate române care s-au purtat cu vitejie în Războiul din 1877-1878 contra turcilor și pentru a se ști în posteritate că acest sat Călărași s-au fondat pe proprietățile Statului Ciornohalu, plasa Ștefănești, județul Botoșani. Peste 310 însurăței din 17 comune solicitaseră să fie împroprietăriți aici, în final fiind selectați pentru împroprietărire 294 de însurăței, din șapte comune: Bobulești, Brehuiești, Buimăceni, Călinești, Rânghilești, Todireni și Zlătunoaia. În 1899 încă exista vechiul sat cu numele Ciornohal, la comuna Rânghilești, fiind situat parte pe o coastă de deal, parte pe valea din coada iazului Chișcata. Moșia era proprietatea statului, aparținând în vechime mănăstirii Sf. Nicolae-Fâstâci, din Episcopia Hușilor. Erau 183 de familii, totalizând 579 de persoane. Se menționează că locuitorii așezării fuseseră aduși acolo de călugării ce stăpâneau moșia, din satele Coșula și Oneaga, primind pământuri cu chirie. Este menționat dealul Ciornohal, în partea de vest a satului, deal acoperit de o pădure de stejar cu întinderea de 286 ha. Acesta este dealul de la care, repetăm, se trage numele slavon al așezării, însemnând „Dealul Negru”. În sat existau o biserică, zidită în 1864, deservită de un preot și doi cântăreți, dar și patru meseriași și doi comercianți.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
39 %
5.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...