sâmbătă, februarie 15, 2025
AcasăLocal BTLucrări fără autorizație la un magazin din zona Primăverii. Polițiștii locali au...

Lucrări fără autorizație la un magazin din zona Primăverii. Polițiștii locali au amendat investitorul

Executarea unor lucrări fără autorizație tinde să devină sport național. Cu gândul la costuri sau din dorința de a vedea cât mai repede proiectul implementat, unele persoane fizice sau juridice demarează lucrările, pe principiul că ulterior vor face și demersurile pentru intrarea în legalitate”.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Așa se pare că s-a întâmplat și la un magazin care urmează să fie deschis pe strada Primăverii nr.15. Luna trecută, polițiștii locali din cadrul Biroului disciplina în construcții au efectuat un control la acest magazin, concluzia fiind aceea că s-au executat lucrări fără autorizație. Controlul a fost dispus în urma sesizărilor primate de la unii botoșăneni, spațiul comercial fiind la parterul unui bloc.

Polițiștii locali au constatat că au fost făcute lucrări de schimbare parțială a destinației spațiului comercial prin demolarea unor ziduri interioare. Totodată, a fost amenajat un spațiu pentru prepararea și comercializarea produselor de panificație și fast food și au fost desființate unele închideri cu tâmplărie din pvc, în vederea extinderii spațiului comercial. S-a mai constatat că pe lângă alte lucrări, au fost montate și unități de ventilare și agregate de frig pe domeniul public, fără a exista contract de concesiune pentru suprafața ocupată.

Lucrările au fost sistate până la obținerea autorizației de construire

Date fiind cele constatate, a fost aplicată o amendă de 2000 de lei. Lucrările au fost sistate până ka obținerea autorizației de construire, în vederea intrării în legalitate, dacă condițiile urbanistice permit. În caz contrar, lucrările executate ilegal trebuie desființate. Toate aceste măsuri trebuie să fie puse în practică până la finele lunii septembrie.

Se pare că reprezentantul zonal al investitorului a început deja demersurile la primărie pentru intrarea în legalitate.

Polițiștii care au fost în control l-au informat pe viceprimarul Liviu Toma, deoarece edilul coordonează activitatea Poliției Locale. “Voi menține legătura între colegii de la Biroul disciplina în construcții și Urbanism. La Urbanism, când va obține autorizație, agentul economic să aibă toate documentele astfel încât, prin activitatea pe care o va desfășura acolo, să nu creeze disconfort niciunui cetățean”, a declarat Liviu Toma.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-1.1 ° C
0.6 °
-1.1 °
90 %
5.4kmh
100 %
sâm
-0 °
Dum
0 °
lun
-2 °
mar
-0 °
mie
-1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot nu s-au aprobat aparatele de măsurat calitatea aerului, fiecare se descurcă cum poate.

EDITORIAL

La peste două luni de la mascarada alegerilor prezidențiale, se pot trage niște concluzii, de astă dată la rece, în legătură cu ce și...

EPIGRAMA ZILEI

În speech-ul ținut la tribună El, cu toată sinceritatea A spus că și Viagra-i bună La ridicat ... imunitatea! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...