miercuri, noiembrie 29, 2023
AcasăLocal BTTânăr reţinut după un accident cu fugă. A lovit o femeie pe...

Tânăr reţinut după un accident cu fugă. A lovit o femeie pe trecerea de pietoni

Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Blândeşi, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni şi a fugit.

Potrivit poliţiştilor, miercuri, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Primăverii, bărbatul ar fi surprins și accidentat o femeie de 36 de ani, din municipiul Botoșani, care se angajase în traversarea părții carosabile, pe marcajul pietonal. În urma impactului, victima a fost proiectată pe partea carosabilă, suferind leziuni corporale. Conducătorul auto a condus-o pe trotuar, apoi și-a continuat deplasarea, ulterior, femeia solicitând intervenția unui echipaj de ambulanță care a transporat-o la o unitate spitalicească.

Polițiștii au stabilit identiatea conducătorului auto, depistându-l în scurt timp, la domiciliu. Din verificări a rezultat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a comiterii unui infracțiuni la regimul rutier.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca joi, 14 iulie, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
-0.7 ° C
2.3 °
-1.1 °
68 %
2.7kmh
96 %
mie
1 °
joi
5 °
vin
9 °
sâm
13 °
Dum
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când a văzut cât de mult caută cei din privat personal pentru angajare, primăria a găsit soluția. A pus mai multe bănci, să fie...

EDITORIAL

După cum începe să se vadă cu ochiul liber, deja unii neanderthalieni din sfera politicului încep, încet-încet, să se deverseze, precum zoaiele în hazna,...

EPIGRAMA ZILEI

Fotoliul din odaie Și-o carte de povești subțire, E tot ce fostul, Nicolae, Nu mi-a luat la despărțire! -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...