spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTLumea satului tradițional adusă în biroul unui director

Lumea satului tradițional adusă în biroul unui director

După realizarea covorului traditional pe Pietonalul Unirii, Iustina Irimia Cenușă, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), a decis să-și amenajeze biroul în ton cu specificul activității instituției.

Îmi place să-mi personalizez cântecele, povestea, viața și spațiul în care trăiesc sau îmi desfășor activitatea.

Odată ce am decis că doresc să contribui și să continui misiunea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, m-am gândit ca pe lângă acțiunile culturale pe care le organizăm, să aducem un pic din atmosfera de odinioară și prin modul în care arată biroul managerului (deocamdată, căci atunci când vom avea un spațiu instituțional propriu, sperăm ca majoritatea birourilor să arate asemănător). Astfel că, prin efortul echipei, am reușit să igienizez și să reamenajez spațiul în care îmi desfășor activitatea. Și le sunt recunoscătoare pentru ajutor!”, a declarat Iustina Irimia Cenușă.

„De acasă am adus ștergarul moștenit de la bunica Maria Irimia”

Biroul s-a transformat astfel într-un loc primitor, ce amintește de atmosfera satului tradițional.

Din fonduri personale am achiziționat <păretarul> – țolul de pe perete, tabloul preluat din expoziția în desfășurare în holul instituției noastre, ramele fotografiilor cu personalitățile culturale ale județului Botoșani și icoana pictată recent de o participantă la tabăra de pictură de icoane pe lemn, ce îl reprezintă pe Sfântul botoșănean – Cuviosul Onufrie de la Vorona.

De acasă am adus ștergarul moștenit de la bunica Maria Irimia (Dumnezeu să o odihnească!), iar de la domnul Eusebiu Iacinschi am primit farfuriile și jumătățile de cană de pus pe perete și-i mulțumesc”, a adăugat directorul CJCPCT.

Tot în birou va fi pus la loc de cinste un tablou de suflet – portretul cu mentorul Iustinei Irimia Cenușă și unul dintre cele mai valoroase personalități pe care le-a avut Centrul Creației Botoșani – regretatul violonist Constantin Lupu.

Aștept și meșterii populari care vor reveni la Botoșani la începutul lunii august, pentru a achiziona și alte elemente de decor tradițional pentru birou”, a concluzionat Iustina Irimia Cenușă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...